Pască fără aluat cremoasă – desertul rapid de Paște care îți iese perfect de fiecare dată
Povestea
Pasca nu este doar un preparat așezat pe masa de Paște. Este, alături de ouăle roșii, una dintre cele mai vii și profunde expresii ale acestei sărbători.
În tradiția creștin-ortodoxă, ea devine simbolul bucuriei Învierii, al renașterii și al speranței care se întoarce, an de an, în sufletul fiecăruia dintre noi. Nu e întâmplător că lipsește rar din case — pentru că, dincolo de gust, pasca poartă în ea sens.
Aluatul dospit vorbește despre transformare, despre trecerea de la ceea ce a fost la ceea ce renaște. Brânza și ouăle adaugă ideea de viață și continuitate, iar forma rotundă, păstrată din vechime, amintește atât de început, cât și de întoarcerea la lumină.
Dar, dincolo de simboluri și tradiții, pentru mine, Paștele are chipul Bunei.
În copilărie, mergeam cu ea la biserica din cimitir. Nu ne grăbeam niciodată spre slujbă. Înainte de toate, Buna trecea pe la fiecare mormânt al celor dragi plecați dintre noi. Era felul ei de a-i aduna, de a-i include, de a nu lăsa pe nimeni în urmă.
După ce se ieșea cu Lumina Sfântă, lua o lumânare aprinsă și se întorcea din nou printre morminte. La fiecare în parte, aprindea câte o lumânare, cu o grijă aproape ritualică, ca și cum fiecare gest conta.
Nu înțelegeam atunci cât de profund era momentul. Astăzi îl simt.
Poate de aceea, pasca nu este doar „ceva dulce” pe masa de Paște. Este o legătură. Între cei care sunt și cei care au fost. Între ceea ce trăim și ceea ce ducem mai departe.
Este liniște. Este amintire. Este lumină.
Ingrediente Pască fără aluat
- 500 g brânză de vaci (bine scursă)
- 200 g smântână grasă
- 3 ouă
- 120 g zahăr
- 1 plic zahăr vanilat
- coajă rasă de lămâie
- 40 g griș sau făină
- 80 g unt topit și răcit
- un praf de sare
- 100 gr stafide
Mod de preparare
Într-un bol, amesteci brânza de vaci bine scursă cu smântâna până devine fină și cremoasă. Adaugi ouăle, zahărul, zahărul vanilat și coaja de lămâie, apoi omogenizezi. Încorporezi grișul (sau făina), praful de sare și, la final, untul topit, care va da acea textură catifelată și un gust bogat.
Dacă folosești stafide, le adaugi acum. Torni compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelezi ușor.
Se coace în cuptorul preîncălzit la 170°C timp de 40–45 de minute, până când marginile sunt ușor rumenite, iar centrul rămâne delicat. Se lasă la răcit complet înainte de tăiere — acesta este secretul unei felii perfecte.
Sfaturi pentru o pască perfectă
- Nu o coace prea mult — interiorul trebuie să rămână fin și ușor „tremurat”.
- Pentru o textură ideală, eu îndepărtez zerul din brânză într-un mod simplu: o pun într-un prosop curat de bucătărie pentru aproximativ două ore, apoi o așez deasupra unui vas cu mălai, care absoarbe excesul de lichid.
- Untul adăugat în compoziție face diferența — îi oferă o finețe aparte și un gust savuros, unic, de sărbătoare.
Întrebări frecvente despre pasca fără aluat
De ce iese pasca prea moale sau apoasă?
Cel mai frecvent motiv este brânza care conține prea mult zer. De aceea, este important să o scurgi bine înainte — metoda cu prosopul și mălaiul face diferența. (vezi mai sus în Sfaturi)
Pot înlocui grișul cu făină?
Da, poți folosi făină în loc de griș. Totuși, grișul oferă o textură mai aerată și ușor mai stabilă.
Se poate face pasca fără smântână?
Da, dar smântâna contribuie la cremozitate. Dacă o elimini, pasca va fi mai densă.
Cum știu că pasca este coaptă corect?
Marginile trebuie să fie ușor rumenite, iar centrul să fie ușor moale, ca un aspic. Se va întări după răcire.
Trebuie lăsată să se răcească complet înainte de tăiere?
Da, este foarte important. Dacă o tai caldă, textura nu va fi stabilă și se poate sfărâma.
Pot adăuga alte ingrediente?
Desigur. Poți adăuga și mai multe stafide, coajă de portocală, bucăți de ciocolată sau chiar un strop de rom pentru aromă. Lasă partea ta creativă să își spună cuvântul!

0 Comments