Secrete din bucătărie pe care le-am învățat în ani de gătit (și care chiar fac diferența)
Dacă te-ai întrebat vreodată cum să gătești mai bine fără rețete complicate, aceste sfaturi simple din bucătărie îți vor schimba complet rezultatele.
De-a lungul anilor, ca mamă a doi copii gurmanzi și a unui soț așijderea, am învățat să gătesc de la supe, fripturi, budinci, sosuri, prăjituri… la tot ce mișcă sub soare, ca să glumesc.
Și, fără să-mi dau seama, am început să învăț niște lucruri simple… dar esențiale.
Făina nu se folosește direct din pachet. Dacă îți dorești un aluat aerat, este musai să o cerni înainte de a o folosi.
- La supe și ciorbe, nu ai să crezi, dar focul contează mai mult decât ingredientele. Dacă le fierbi în clocot, zeama devine tulbure, iar gustul mai greu.Dacă le lași să fiarbă încet, la foc mic, ies limpezi și arată impecabil în farfurie.Se știe că mai întâi mâncăm cu privirea și cu mirosul, abia apoi cu gustul.
Când prăjești ceva, tigaia trebuie să fie deja încinsă. Dacă pui ingredientele în ulei rece, nu se vor rumeni, ci vor absorbi ulei.
- Dacă încingi prea mult uleiul, preparatele se ard la exterior și rămân crude în interior.Și în bucătărie, la fel ca în viață, trebuie măsură în toate.
Orezul nu se gătește direct. Se spală bine până apa devine limpede, apoi se folosește. Așa boabele rămân separate, nu se lipesc unele de altele.
Mulți se întreabă cum să gătești mai bine fără rețete complicate, dar de cele mai multe ori răspunsul stă în lucruri simple, ca acesta.
La fel este și cu cartofii prăjiți. Dacă vrei să iasă crocanți, trebuie spălați în mai multe ape, până dispare amidonul, apoi scurși bine de apă înainte de prăjire.
Și încă un lucru important: nu îi înghesui în tigaie. Mai bine îi faci în mai multe serii.La carne e simplu: dacă e udă, nu se rumenește. Dacă e înghesuită în tigaie, nici atât.
- Are nevoie de spațiu și de suprafață uscată ca să prindă crustă. Are nevoie de spațiu și de suprafață uscată ca să prindă acea crustă care face diferența.
Usturoiul nu se pune de la început dacă vrei gust bun. Se adaugă spre final sau se gătește foarte puțin. Dacă se arde, devine amar.
La aluaturi și creme, temperatura ingredientelor face diferența. Ouăle și untul trebuie să fie la temperatura camerei, altfel cremele se pot tăia.
Cel mai important lucru: gustă mâncarea în timp ce o faci. Nu la final. Atunci e prea târziu. Gustul se construiește pe parcurs.

0 Comments