Pentru 22-24 bucăți
Ingrediente:
- 5 albușuri
- 270 g zahăr tos
- o lingură oțet
- 2 linguri vârf amidon
Cremă
- 250 g mascarpone
- 2 lg zahăr
- 2 gălbenușuri
- o linguriță extras de vanilie
Crema de frișcă
- 250 ml frișcă lichidă
- 200 ml smântână pentru gătit
- zahăr după gust
- o linguriță zeamă de lămâie
- vișine sau alte fructe pentru decor
Mod de preparare
Într-un bol curat și uscat puneți albușurile, ținute la temperatura camerei în prealabil, împreună cu un vârf de cuțit de sare.
Mixați albușurile până obțineți o spumă pufoasă.
Adăugați oțetul și mai mixați un minut.
Începeți să adăugați, treptat, zahărul, câte 2-3 linguri o dată și mixați energic.
După ce ați încorporat tot zahărul mixați timp de minim 10 minute, până ce cristalele din zahăr nu se mai simt absolut deloc.
Aveți grijă la alegerea bolului, acesta trebuie să fie înalt, căci albușurile cresc foarte mult în volum.
Când nu se mai simt cristalele de zahăr, adăugați amidonul alimentar și mai mixați până la omogenizare.
Preîncălziți cuptorul la 130 de grade.
Pregătiți o tavă în care ați pus hârtie pentru copt. Șprițați din compoziție cerculețe de bezea cu diametrul de aproximativ 6-7 cm, apoi treceți cu compoziția doar pe lateralele cercului, de două ori, obținând astfel mini coșulețe.
Eu am copt câte 12 o dată. Nu a fost nicio problemă ca albușul rămas în bol în timp ce s-a copt prima tavă.
Introduceți tava la cuptor și lăsați 7-8 minute la 130 grade, apoi reduceți focul la 105 grade și mai coaceți 1 ora și 10 minute. Coșulețele trebuie să fie uscate, tari la exterior, dar când strângeți de unul să se crape ușor. Nu trebuie lăsate să fie extrem de tari.
Le lăsați la răcit în cuptorul ușor deschis.
În timp ce se coc pregătiți crema și frișca.
Puneți într-un bol mascarpone, 2 gălbenușuri din cele 5 rămase, vanilia și zahărul și mixați până ce obtineți o cremă cu consistență fermă. Aveți grijă ce mascarpone cumpărați! 
Dacă aveți ceva împotriva gălbenușurilor neprelucrate termic, le puneți într-un bol împreuna cu zahărul și 2 linguri lapte și le mixați câteva minute pe baie de abur. Răciți bine, apoi adăugați peste mascarpone și mixați.
Crema de frișcă o obtineți prin mixarea ingredientelor până ce ajungeți la consistența bună pentru ornat. Inițial mixați ușor 2-3 minute, apoi adăugați zahăr după gust (puteți pune zahăr pudră) și zeama de lămâie și mixați în continuare. Din nou grijă la alegerea ingredientelor! Bun cu bun se face.
Asamblați coșulețele doar înainte de a le servi.
Le aliniați frumos :) și puneți câte o linguriță din crema de mascarpone, nivelați, apoi puneți frișca într-un poșh și sprițați frumos pe fiecare.
Așezați câte o vișină și-o frunzuliță (era ok să am frunzulițe de mentă) apoi serviți.
