![]() |
| Clătite americane |
Clătitele americane sunt delicioase în combinaţie cu fructe, dulceaţă, sirop, nutella sau frişcă.
Clătitele americane sunt mai groase şi pufoase comparativ cu cele clasice, subţirele, cu care ne-am obişnuit noi. Şi se fac foarte simplu.
INGREDIENTE:
30 g unt topit
130 g făină
2 linguri zahăr
1 linguriţă cu vârf de praf de copt
240 ml lapte
1 ou mare
un vârf de sare
ulei pentru prăjitul clătitelor
Mod de preparare:
1 - Amestecă într-un castron făina, zahărul, sarea şi praful de copt.
2 - Într-un alt vas amestecă untul topit (să nu fie fierbinte) cu laptele şi oul. După ce pui oul bate puţin cu telul compoziţia pentru a se omogeniza bine.
3 - Toarnă ingredientele uscate (amestecul cu făină) peste cele lichide şi amestecă-le puţin să se omogenizeze, nu amesteca prea mult.
4 - Încinge bine tigaia nonaderentă pentru clătite şi unge-o cu puţin ulei (pentru o ungere fină foloseşte o pensulă de gătit înmuiată în ulei).
Pentru o clătită toarnă 2-3 linguri de aluat (sau poţi folosi un polonic mic) fără a întinde aluatul pe toată suprafaţa tigăii ca la clătitele clasice. Poţi folosi spatele lingurii pentru a așeza/întinde puţin aluatul să aibă o formă rotundă.
Prăjeşte clătita până când suprafaţa ei începe să facă bule, iar câteva s-au spart. Întoarce-o apoi cu atenţie cu o spatulă subţire, las-o şi pe această parte până când se rumeneşte. Ambele părţi trebuie să fie puţin rumenite.
Păstrează clătitele într-un vas acoperit cu folie de aluminiu până termini compoziţia pentru a se menţine calde. Serveşte-le calde, cu topping-urile dorite.
Variantă cu lapte bătut: în etapa 1, se adaugă 1/2 linguriţă bicarbonat de sodiu la amestecul ingredientelor uscate, iar în etapa 2, înlocuieşte laptele cu lapte bătut.
Varianta cu iaurt: în etapa 1, se adaugă 1/2 linguriţă bicarbonat de sodiu la amestecul ingredientelor uscate. În etapa 2, înlocuieşte laptele cu 2/3 (170 g) cană iaurt simplu cu conţinut scăzut de grăsimi şi 1/3 cană (80 ml) de lapte.

0 Comments